Ziua scrutinului s-a încheiat cu agitație și cadouri electorale

Efortul de monitorizare Promo-LEX prezintă constatări cu privire la desfășurarea scrutinului, pentru perioada cuprinsă între orele 17.00 și 21.00.

Observatorii au constat ca toate secțiile de votare din circumscripția electorală Chișinău s-au la timp.

Spre finele zilei scrutinului au continuat să fie înregistrate cazuri de agitație electorală (exemple noi: SV 4 s.Coșnița r-nul Dubăsari, SV 34 s.Petreni r-nul Drochia, SV 58 s.Etulia r-nul Cantemir, SV 6 or.Leova).

Două cazuri ieșite din comun au fost raportate în SV 46 și SV 47 din s.Vorniceni, r-nul Strășeni, unde alegătorilor li se propunea o anumită sumă de bani în schimbul votului. Observatorii au menționat că agitația a fost desfășurată de aceeași persoană.

Cazuri de afișaj electoral neautorizat au mai fost raportate la SV 38 s.Suhulceni, r-nul Teleneşti; s.Chirca, r-nul Anenii Noi; s.Popeştii de Jos, r-nul Drochia; s.Răuţel, r-nul Ungheni; s.Heciu Nou, r-nul Sângerei.

Observatorii au raportat încă cel puțin 15 cazuri de comercializare a băuturilor alcoolice în preajma secțiilor de votare în circumscripțiile electorale Cantemir (SV 12), Căușeni (SV 48, SV 49), Chișinău (SV 246, SV 264, SV 277, SV 297), Cimișlia (SV 22), Hâncești (SV 47), Ialoveni (SV 42), Taraclia (SV din s.Albota de Sus), Telenești (SV 36, SV 39), UTAG (SV 30).

Efortul de monitorizare a identificat suplimentar cazuri de intimidare, insulte şi acte de violenţă în SV 25 s.Izbiște, r-nul Criuleni; SV 246 s.Codru, mun.Chişinău și SV 8 s.Corbu, r-nul Dondușeni.

Echipa mobilă Promo-LEX a fost informată de către președintele BESV 25 s.Moara de Piatră, r-nul Drochia despre cel puțin 15 cazuri de oferire de bani (50 lei) drept recompensă pentru votarea candidatului PCRM la funcția de primar.

Încă cel puțin un caz de asigurare în surplus cu buletine de vot a birourilor electorale a fost înregistrat în SV 2 or.Briceni. Cu un deficit de 46 de buletine de vot s-a confruntat SV 19 s.Hăsnăşenii Mari, r-nul Drochia.

Noi erori au fost depistate în listele electorale ale SV 214 și SV 160 or.Chişinău.

Potrivit observatorilor Promo-LEX au continuat cazurile de transportare organizată a alegătorilor către secțiile de votare, și anume în SV 29 și SV 36 or.Comrat; SV 30 s.Baurci, r-nul Căușeni; SV 184 or.Chișinău; SV 12 s.Chirca, r-nul Anenii Noi; SV 63 s.Tomai, r-nul Comrat.

În SV 15 Dominteni r-nul Drochia câțiva alegători au votat în baza copiilor după buletinul de identitate.
Persoane neautorizate au fost prezente în SV 107 or.Chișinău; SV 299 s.Ghidighici, SV din s. Condriţa, SV 273 Bubuieci, mun.Chișinău

Cel puțin trei secții de votare au rămas fără curent electric. Acesta este cazul SV 3 s.Corjova r-nul Dubăsari; SV 45 s.Petropalovca și SV 6 s.Biruinţa, r-nul Sîngerei.

Pentru mai multe detalii, contactaţi: Carolina Bondarciuc, Ofiţer relaţii cu publicul
Tel: (22) 450024, GSM: 069637849, e-mail: [email protected]

Căutare

toate buletinele

Urmăriți-ne